Cuvântul „virgină” va fi înlăturat din certificatele de căsătorie din Bangladesh, o hotărâre istorică luată de o instanță supremă, din cauza caracterului „umilitor și discriminatoriu” al termenului, scrie The Guardian.

Potrivit legilor musulmane, mireasa este nevoită să bifeze în certificatul de căsătorie una din trei opțiuni: Kumari (virgină), văduvă sau divorțată.
Duminică, un tribunal a ordonat guvernului să scoată termenul Kumari din document și să îl înlocuiască cu termenul „necăsătorită”, a anunțat procurorul general adjunct Amit Talukder.
Tribunalul va elibera verdictul integral până în octombrie, iar noile măsuri ar trebui să intre în vigoare în aceeași perioadă.
„Este un verdict istoric”, a afirmat Aynun Nahar Siddiqua, avocat al grupurilor care au intentat acest proces, în 2014.
mai mult la www.hotnews.ro